Gina Bocai – Artist. Designer. Terapeut.
Bun venit în Fabrica de Iubire, un spațiu al creației conștiente, unde arta, spiritualitatea și designul se întâlnesc în armonie.
Cred cu tărie că atunci când faci ceea ce iubești, munca se transformă în bucurie.
Motto-ul care mă ghidează este simplu și profund:
„Singurul mod de a realiza lucruri minunate este să iubești ceea ce faci.”
Sunt Gina Bocai, artist vizual și ghid spiritual, iar călătoria mea creativă a început oficial în anul 2016, în momentul în care am ales curajos calea antreprenoriatului. Am renunțat la jobul de atunci pentru a urma chemarea sufletului meu: pictura intuitivă. Am început să creez ghidată de emoție, de simțire și de intuiție – acel dar interior care ne conectează cu cine suntem cu adevărat și cu potențialul nostru divin.
Tot în 2016 am fondat brandul ArtisanArt, sub care am realizat pictură și produse de artă aplicată. Încă din primul an, creațiile mele au fost recunoscute la nivel național, prin premii, expoziții colective și personale, participări la evenimente artistice din țară și din străinătate, precum și prin implicarea în proiecte și evenimente caritabile, în special în Timișoara.
Această etapă a fost una de profundă creștere – artistică, dar mai ales interioară.
În timp, munca mea creativă m-a condus firesc către dimensiunea vindecării și a lucrului energetic. Astfel, din 2018, profesez și ca Ghid Spiritual – Consilier în Vindecare Energetică si Ghid de Reintregire, facilitând seminarii, cursuri și programe online, seri de meditație ghidată, ședințe individuale de terapie, citiri angelice, ateliere de terapie prin artă și mindfulness, tabere de creativitate și spiritualitate, în Timișoara și în alte orașe din țară.
După 7 ani de existență a brandului ArtisanArt, am simțit chemarea unui nou început – unul care să reflecte pe deplin cine sunt astăzi.
Așa s-a născut Fabrica de Iubire: un brand cu o nouă identitate vizuală, o energie reînnoită și o viziune integratoare asupra artei și designului.
Sub numele Fabrica de Iubire, creez artă originală și unicat, încărcată energetic, în care formele, culorile și simbolurile poartă amprenta unei energii divine canalizate. Cel mai des am pictat îngeri, motiv pentru care am fost numită „Pictorița Îngerilor” într-o publicație regională.
Pe fabricadeiubire.ro vei descoperi:
-
– tablouri de artă spirituală și divină
-
– jurnale angelice și carduri oracol
-
– carti scrise de mine
-
– printuri fine art
-
– cadouri de suflet
-
– informații despre evenimentele, expozițiile și atelierele pe care le organizez
Cred cu tarie că nu ai cum să nu fii fericit atunci când lași energia creatoare să curgă liber prin tine.
Te invit cu drag în lumea mea – o lume magică, creată din iubire, menită să-ți bucure sufletul și să-l deschidă și mai mult către frumos și, mai ales, către IUBIRE.
Cu recunoștință,
Gina Bocai
📧 contact@fabricadeiubire.ro
📞 WhatsApp: 0729 927 975